Modernizarea sistemului de aprovizionare, distribuție și control al calității – HOCHLAND
Obiectivul principal al contractului de servicii a fost de a oferi consultanță și asistență tehnică pentru elaborarea documentației necesare obținerii de fonduri nerambursabile prin Programul SAPARD – Măsurii 1.1. „Îmbunătățirea prelucrării și marketingului produselor agricole și piscicole” pentru investiția promovată de Hochland România în vederea obținerii de produse calitativ superioare care să satisfacă cerințele curente și viitoare ale consumatorilor cu respectarea condițiilor de protecție a mediului înconjurător și de aliniere la standardele impuse de Uniunea Europeană în domeniu.
Investiția promovată de Hochland România a inclus realizarea unei stații de epurare ape uzate și a unei instalații de concentrare a zerului, precum și dotarea laboratorului cu echipamente specifice în cadrul fabricii de produse lactate din Sovata (județul Mureș).