Dezvoltare durabilă în comunități rurale, regiunea Sud-Est
Proiectul vizează îmbunătățirea calității resurselor umane din 6 comunități rurale din Regiunea Sud-Est, prin atragerea și facilitarea integrării pe piața muncii în activități non-agricole și prin educație, consiliere și asistență antreprenorială a șomerilor, a persoanelor în căutarea unui loc de muncă și a persoanelor ocupate în agricultura de subzistență.
Mediul rural reprezintă o componentă importantă în evoluția socială și economică a României, în cadrul proiectului propunându–se dezvoltarea durabilă a comunității rurale prin focalizarea pe trei axe de interes: social, economic și mediu. Sunt prevăzute organizarea de seminarii cu teme relevante pentru piață muncii și de interes pentru grupul țintă, acestea reprezentând totodată facilitatori ai interacțiunii dintre angajatori și potențiali angajați. De asemenea 210 persoane sunt prevăzute a participa la aceste seminarii, dintre acestea, 21 fiind angajate în decurs de 6 luni, printre care 11 femei. O componentă foarte importantă a măsurilor adoptate este educația antreprenorială, care va asigura dezvoltarea armonioasă și durabilă a mediului rural, prin orientarea persoanelor din grupul țintă către domenii non-agricole. Acest fapt determina diversificarea economică din Regiunea Sud-Est. Totodată 180 de persoane sunt prevăzute a participa la sesiunile de formare ce cuprind trei cursuri: inițiere în antreprenoriat, inițiere în sănătate și securitate în muncă, dezvoltare personală. Dintre acestea 150 primesc certificate de absolvire fiind ulterior selectați, pe criterii clare, în urmă etapei de consiliere în afaceri, 30 primesc subvenții sub formă unor „bonus-vouchere”, prin intermediul cărora beneficiază de înființarea unui PFA, PFI sau SC. Această componentă, ce vizează noii întreprinzători din rândul celor din grupul țintă, contribuie la sustenabilitatea economică și crearea de noi locuri de muncă în Regiunea Sud-Est. Componentă de mediu privește consumul și producția durabile, conservarea și managementul resurselor naturale, schimburile climatice și energia curată. Obiectivele asumate pentru activitatea de conștientizare în ceea ce privește necesitatea protecției mediului înconjurător sunt îndeplinite prin organizarea unor seminarii interactive, în urmă cărora 300 persoane din grupul țintă sunt informați cu privire la probleme de mediu.
Obiectivele specifice:
- Creșterea gradului de informare și conștientizare a peste 500 persoane în ceea ce privește necesitatea dezvoltării durabile a comunității rurale.
- Facilitarea accesului la ocupare în domenii non-agricole pentru 500 de persoane prin organizarea unei campanii de informare și motivare în vederea căutării, găsirii și păstrării unui loc de muncă.
- Creșterea gradului de ocupare din Regiunea Sud – Est prin angajarea a 21 de persoane din grupul țintă.
- Creșterea oportunităților de ocupare a 500 de oameni prin promovarea culturii antreprenoriale și formare profesională specifică.
- Asigurarea sustenabilității rurale prin înființarea a 30 de noi afaceri profitabile în domenii non-agricole.