În perioada 14-16 septembrie 2017 Romair Consulting participă la Simpozionul Internațional GeoPreVi 2017, ce are loc la Centrul de Convenții al Ramada Plaza din București.
GeoPreVi 2017 este un eveniment științific al Facultății de Geodezie – Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) și este organizat anul acesta în colaborare cu Federatia Internationala a Geodezilor FIG, Uniunea Geodezilor din Romania (UGR), Asociația Patronală din Cadastru, Geodezie și Cartografie (APCGC) și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), având următorii parteneri: Facultatea de Imbunatatiri Funciare și Ingineria Mediului – Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Facultatea de Geografie – Universitatea București, Facultatea de Urbanism – Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București și Asociatia Națională a Evaluatorilor din Romania (ANEVAR).
GeoPreVi 2017 este cel mai important eveniment de Geodezie din România în acest an. Sunt asteptați peste 200 de ingineri in geodezie, cadastru, planificare spațiala și dezvoltare solutii software, experti în geodezie din aproximativ 10 țări care să fie prezenți începând cu data de 14 septembrie la București.
În acest an, Simpozionul Internațional GeoPreVi 2017 este inspirat de ideea generoasă de „Soluții inteligente pentru o proprietate sigură și valoroasă”, cuprinzătoare și diversă, a geodezilor din întreaga lume.
Vă invităm cu drag să luati parte la acest important eveniment in domeniul Geodeziei si totodata să vizitați standul Romair Consulting SRL, unde vom prezenta parte din activitățile companiei și rezultatele tehnice obținute prin implementarea proiectelor.
Este încă o oportunitate de a spori gradul de conștientizare a profesiei noastre, calitatea si importanța acesteia în raport cu celelelate profesii în inginerie atât în România, Europa cât și în întreaga lume!